Doi tineri din localitatea ilfoveana Dragomiresti au fost prinsi in flagrant delict de politisti in timp ce ofereau spre vanzare iPhone-uri pe care, la finalizarea tranzactiei, le inlocuiau cu machete, suspectii fiind retinuti pentru 24 de ore.
Politistii ilfoveni i-au prins in flagrant delict pe tinerii de 18 si, respectiv, 20 de ani, miercuri dupa pranz, se arata intr-un comunicat de presa al Politiei Romane.
Cei doi ofereau spre vanzare telefoane de tip iPhone, pe Centura Capitalei, la preturi intre 400 si 700 de lei.
Dupa negocierea pretului, la finalizarea „tranzactiei”, profitand de neatentia cumparatorului, acestia inlocuiau telefonul cu o macheta, in care introduceau placute metalice, cu rolul de a imita greutatea originalului.
Tinerii au fost retinuti pentru 24 de ore, iar in cursul zilei de joi au fost prezentati parchetului si instantei de judecata, care a emis pe numele acestora ordonanta de a nu parasi localitatea.
Cercetarile continua pentru probarea inregii activitati infractionale a suspectilor.